Cetatea Rupea
Chiar dacă se
presupune că Cetatea Rupea este unul din cele mai vechi vestigii de pe
teritoriul României, prima atestare documentară datează din anul 1324 când
saşii din zonă, răsculaţi împotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou,
s-au refugiat în interiorul ei.
Având
o aşezare strategică, la îmbinarea drumurilor ce făceau legătura dintre
Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, Cetatea Rupea a servit mult timp ca ultim
refugiu pentru populaţia din împrejurimi.
Un
foarte important centru commercial şi meşteşugăresc (cu 12 bresle), Castrum
Kuholm, cum se numea ea iniţial, a fost construit treptat (secolele XIII-XIX) pe
trei incinte: Cetatea de Sus, Cetatea de
Mijloc şi Cetatea de Jos.
Cetatea
iniţială era mult mai mică şi cuprindea Camera Judelui, Camera Preotului,
Turnul Pulberăriei. În secolul al XV-lea, Cetăţii de Sus i se adaugă Cetatea de
Mijloc cu Capela, Turnul Căpos, Turnul
Scribilor, Turnul Cercetaşilor şi Poarta Cetăţii de Mijloc.
În secolul al XVII-lea cetatea a fost din nou mărită, cu Cetatea de Jos. Aceasta cuprindea printe altele Turnul Porţii (principalul turn al Cetăţii de Jos), Casa Paznicului, Magazia Militară, Turnul Slăninii (iniţial ocupat de camera de gardă, ulterior a fost folosit de locuitorii din împrejurimi pentru depozitarea slăninii), Turnul Slujitorilor şi fântâna (cu o adâncime de 41 de metri).
În secolul al XVII-lea cetatea a fost din nou mărită, cu Cetatea de Jos. Aceasta cuprindea printe altele Turnul Porţii (principalul turn al Cetăţii de Jos), Casa Paznicului, Magazia Militară, Turnul Slăninii (iniţial ocupat de camera de gardă, ulterior a fost folosit de locuitorii din împrejurimi pentru depozitarea slăninii), Turnul Slujitorilor şi fântâna (cu o adâncime de 41 de metri).