AMINTIRI DIN VIITOR

Opreşte timpul, comprimă spaţiul,

Salvează adevărul gândului pierdut,

Ce se-nfiripă printe stele,

Ce s-a născut din infinit.

E vis, e ireal ?

E doar realitatea,

E chiar eternitatea

Ce timpul n-o mai poate măsura,

Şi nici în spaţiul ce există,

Ea nu mai poate învia.

Un vis ce s-a născut în altă lume,

Dar ce continuă să trăiască aici, acum,

Un vis sau o iluzie chiar aş spune,

Şi cred că e cuvântul cel mai bun.

Dar să lăsăm timpul să decidă,

Ce-nseamnă amintirea propriei singurătăţi,

Să nu dorim ca soarele s-apună,

Din constelaţia fantasticei eternitaţi.