Am plecat la pescuit dimineaţa devreme aşa cum îi stă bine oricărui pescar. Scopul meu principal era să prind peşte dar am luat cu mine şi aparatul foto în speranţa că văd ceva frumos. Şi pot spune că a fost o zi cu noroc: am prins şi peşte, am făcut şi două fotografii din acelaşi loc, mult diferite una de alta.
Apa era liniştită, nicio adiere de vânt niciun val de la bărci sau vapoare chiar dacă eram pe braţul Sfântul Gheorghe. În liniştea dimineţii doar câte un fâlfâit de aripi sau clipocitul apei care lovea prova bărcii se mai auzea. Şi, din când în când, aproape ritmatic, vâslele care intrau şi ieşeau din apă. Vâsleam încet, pentru a nu deranja liniştea naturii, cu toate că doream să ajung mai repede la locul de pescuit.
Zorii zilei m-au prins în barcă, ancorat, cu undiţa în apă, dar în aşteptarea peştelui am prins un …răsărit de toată frumuseţea. Am montat repede filtrul de polarizare, am reglat aparatul şi am declanşat cu speranţa că voi putea prinde în fotografie, pe lângă răsărit şi …liniştea care era stăpână peste tot. Cu speranţa că am reuşit, am aşezat aparatul foto înapoi în geantă, concentrându-mă asupra pescuitului.
Peştele nici el nu s-a lasat foarte mult aşteptat. După aproape două ore şi o luptă egală, de 15 minute, aveam în barcă un foarte frumos crap. Cu cele trei kg. ale lui, nu era prea mare, dar fiind primul şi mult aşteptat, bucuria a fost imensă. În timpul drilului şi în momentele imediat următoare aducerii peştelui în barcă, din cauza concentrării şi a emoţiilor nici nu am observat ceaţa care mă învăluise. O ceaţă albă, lăptoasă care „înghiţise” malul şi aproape acoperise chiar şi soarele. Cu gesturi mecanice, încete, ca să nu risipesc această magie, am scos aparatul din geantă şi ţinându-mi respiraţia aproape că am şi închis ochii, transpunându-mă în ireal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu